Dor de curăţie

La moara lui Felix

DSC_0089c

„Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.”(Matei13:43)

Am vrut să strâng cu palmele căuş
Ofranda nopţii risipită-n rouă,
Şi din răcoare împletind culcuş
S-aştept al razelor divin arcuş
Să mă atingă ca pe-o coardă nouă.

Să fiu pătruns de puritatea ei
Ca iezerul de-al cerului albastru,
Sorbind candoarea ca dintr-un ştiubei,
Dar roua a fugit de ochii mei
Atinsă tandru de al zilei astru.

Am căutat al neprihanei nimb
În limpezimi tăcute de izvoare,
În curcubeie prinse în corimb,
Dar căutarea mi-a adus în schimb
O sete, parcă, şi mai arzătoare.

Nici zborul alb din aripi de golumb,
Nici asfinţituri despletite-n lavă
Şi nici ţâşnirea verde din porumb
N-au ridicat povara mea de plumb,
Din inima cu tânguire gravă.

Căci alergarea, dorul după cast
Nu poate să-şi găsească împlinire
Decât înţelegând, entuziast,
Că Cel ce-a plăsmuit un spaţiu vast
Este din veşnicii… Neprihănire

Şi curăţia, dragostea…

Vezi articol original 58 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.