Aşează-te şi scrie, tu eşti un slujitor!

Să-ţi foloseşti talantul cu har căci eşti dator,

Fereşte-te de versuri născute din mândrie

Şi fii prin Duhul Vieţii a cerului solie.

Condu-i cu pasiune pe oameni la Hristos,

Prin versul tău îndrumă-i spre cerul luminos,

De s-or ivi in cale ispite de tot felul…

Cu nici un chip nu-ţi vinde valorile şi ţelul.

Mulţi critici ridica-s-or să-ţi judece lucrarea,

In lacrimi şi durere gusta-vei disperarea..

Dar nu ceda,te roagă, slujeşte ne-ncetat…

Căci mare-i răsplătirea ce-o vei primi odat’.

Aşează-te şi scrie…dar nu cumva să uiţi

Cuvântul Celui Veşnic atent să îl asculţi,

Apoi adu mesajul curat, fără cârtire,

Şi ţine tare piept la orice-mpotrivire.

Când unii se vor plânge că sigur nu-i iubeşti

Că e prea dur mesajul…că nu îl îndulceşti,

Să nu te-apleci vreo clipă să le asculţi mâhnirea

Căci cea care vorbeşte prin ei este doar firea.

Curând, treziţi de Domnul, profund s-or pocăi,

La vremea potrivită, plângând ţi-or mulţumi

Că nu le-ai dat iluzii, nici nu i-ai lăudat,

Ci le-ai adus Cuvântul cel viu şi-adevărat.

Aşează-te şi scrie, căci Domnul va veni,

Şi-n faţa măreţiei îngenuncheat vei fi.

În slujba-ncredinţată de ţi-ai plinit menirea

În veci vei fi la dreapta, primindu-ţi răsplătirea.

Amin

Dani Scurt

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Aşează-te şi scrie, tu eşti un slujitor!

  1. A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

    Apreciază

  2. Pingback: Aşează-te şi scrie, tu eşti un slujitor! — Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Comentariile sunt închise.