Azi împlinesc 26 de ani

24 Noiembrie 1975 a fost ziua când Dumnezeu a îngăduit să mă nasc, într-un loc mirific, Ocna-Mures.

Șansa pe care am avut-o, a fost că pe data de 26 Aprilie 1992, Dumnezeu mi-a ieșit în cale. Întâlnirea cu Isus a avut loc în Biserica Penticostala Filadelfia din Giurgiu. 

Dumnezeu m-a schimbat, am fost cucerit de iubire, mi s-a ridicat povara…

Cel care a predicat în acea zi a fost fratele Luigi Mitoi, omul pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a mă crește și pregăti pentru lucrare.

Nu mi-a fost ușor, dar alături de Dumnezeu și înconjurat de dragostea fraților am reușit să ies din întuneric și să pășesc prin credință, spre Lumină!

La vârsta de 20 de ani și 6 luni în luna mai anul 1996, am fost ordinat în slujba de diacon (necăsătorit, probabil cel mai tânăr diacon din istoria Bisericii Penticostale din România) în Biserica Filadelfia din Giurgiu, în comisia de ordinare, a făcut parte și fratele Emil Bulgăr, pe vremea aceea președintele Alianței Evanghelice din România.

Au trecut anii, iar Dumnezeu văzând că nu puteam supravețui singur, mi-a dăruit-o pe Ribana, cu care m-am căsătorit în anul 1998, din același an am început slujirea în Biserica Penticostală „Cezareea” din Reșița.

Din 04 Decembrie 2011, cu ajutorul Domnului, slujesc alături de o echipă binecuvântată în Biserica Izvorul Vieții, din același minunat oraș, Reșița!

În drumul spre cer, Dumnezeu ne-a oferit în dar, două diamante: Paul și Luca!

Doamne acum îți mulțumesc!

Trecutul îmi este șters, prezentul este binecuvântat, viitorul asigurat de Dumnezeu…

Îți mulțumesc că mă iubești, m-ai răbdat, îți mulțimesc pentru tot ce vrei să faci pentru mine.

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Azi împlinesc 26 de ani

  1. La multi ani binecuvantati !!

  2. Pingback: Azi împlinesc 26 de ani — Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

  3. liliana zice:

    Domnul sa va binecuvanteze!Eu sant mai tanara cu 5 ani din 20 aprilie.

  4. 26 de ani de când sunteți născut din nou. Domnul să vă binecuvinteze.

Comentariile sunt închise.