Irak – locul unde creștinii nu sunt în siguranță, locul 8 in topul mondial al persecuției

De unde vine persecuţia

Există mai multe grupuri care persecută creştinii în Irak. Acestea sunt reprezentate de  mişcări radicale islamiste care persecută alte minorităţi religioase, şi execută numeroase crime şi răpiri. Liderii islamici calomniază creştinii în mesajele pe care le predică la moschei, lucru care contribuie la creşterea persecuţiei. Autorităţile guvernamentale, atât cele locale cât şi cele naţionale, ameninţă creştinii şi îi „încurajează” să părăsească ţara. Partidele politice au şi ele un rol în persecuţia creştinilor în spaţiul public prin mesajul lor anti-pluralism. În plus, creştinii care sunt convertiţi de la islam suferă o persecuţie intensă din partea familiilor, clanurilor şi a comunităţilor din care fac parte, iar membrii acestora pot recurge chiar la crimă pentru a-i pedepsi pe cei care au părăsit islamul. În acelaşi timp, liderii bisericilor creştine istorice din Irak zădărnicesc orice eforturi ale unor alte confesiuni creştine de a-şi stabili o prezenţă acolo.

Cum suferă creştinii

În partea centrală şi cea de sud a Irakului, creştinii sunt mai precauţi şi evită purtarea sau arborarea de simboluri creştine de frică că vor fi hărțuiţi sau discriminaţi la punctele de control, în universităţi, la locurile de muncă sau în clădirile oficiale. Organizaţiile creştine sunt ameninţate cu răpiri şi atacuri de către militanţii islamişti. Credincioşii creştini, în special cei care îşi mărturisesc credinţa în mod public, se confruntă cu discriminare din partea autorităţilor putând fi acuzaţi de blasfemie dacă sunt prinşi că predica Evanghelia către musulmani. Nou convertiţii de la islam la credinţa creştină trebuie ca în cele mai multe cazuri să-şi ţină credinţa secretă pentru a nu fi persecutaţi de cei din jurul lor, iar de cele mai multe ori aceştia îşi pierd dreptul la moştenire sau căsătorie.

Citiți mai mult:

https://www.stiricrestine.ro/2018/04/15/irak-locul-unde-crestinii-nu-sunt-in-siguranta-locul-8-in-topul-mondial-al-persecutiei/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Irak – locul unde creștinii nu sunt în siguranță, locul 8 in topul mondial al persecuției

  1. Doamne ajuta și intervino!

Comentariile sunt închise.