Un mormânt gol şi un Domn viu!

Biserica creştină din lumea întreagă, indiferent de confesiune, îşi împarte calendarul anual în funcţie de cele două mari sărbători care celebrează viaţa Domnului Isus Hristos: naşterea şi învierea. Aceste sărbători sunt un prilej pentru credincioşi să mediteze din nou la cele două mari adevăruri care definesc credinţa creștină: întruparea şi victoria asupra morţii.

Desigur pentru un credincios fiecare zi ar trebui să fie o zi în care să se gândească la Înviere, însă  duminica Învierii este un timp, parcă mai special, în care credinciosul este pus în faţa unui mormânt gol şi  a unui Domn viu.

Duminica Învierii este evenimentul central din viaţa bisericii, este poate momentul culminant al închinării, speranţei şi celebrării. Realitatea Învierii este şi un test pentru biserică, în privinţa credinţei şi a convingerii sale.

Din nefericire, secularismul a reuşit să pervertească în mod grosolan sărbătoarea Crăciunului, pe care a tranformat-o într-o cloacă comercială, însă Paştele a fost puţin mai ocolit de acest tăvălug, deşi se fac eforturi disperate în fiecare an de a ni se servi iepuraşi care trebuie să aducă obligatoriu şi cadouri din ce în ce mai scumpe.

Crucea stă înălţată în condamnarea oricărei încercări umane de afişare a unei nevinovăţii personale, iar lumea căzută va face tot ce-i stă în putere să ascundă crucea din percepţia publică. Mormântul gol este însă confirmarea crucii dar, ca şi pe vremea lui Isus, oamenii nu au urechi să audă şi nici ochi să vadă.

Citiți mai mult accesând:

https://www.stiricrestine.ro/2018/04/05/un-mormant-gol-si-un-domn-viu/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.