Declaraţie istorică a unui important senator român la Piatra Neamţ : “REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”

Declaraţie istorică a unui important senator român la Piatra Neamţ

Fost ministru de externe, Titus Corlăţean:

„REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”

O altă faţă a senatorului Titus Corlăţean, fost ministru al Afacerilor Externe şi fost ministrul al Justiţiei (PSD), s-a arătat sâmbătă, la Piatra Neamţ, în sala mare a Consiliului Judeţean.

Prezenţă neaşteptată la o dezbatere cu organizare socio- religioasă, fără să fie, nici un moment, partinică, într-o conjunctură selectă, pe o temă privind căsătoria consfinţită ca fiind „uniunea liberă între un bărbat şi o femeie”, senatorul Titus Corlăţean, unul dintre cei mai erudiţi şi apreciaţi oameni ai PSD, a subliniat clar, pe o temă care, în Europa, tinde să devină drept fundamental: căsătoria între ambele sexe.

„E libertatea lor! Domnul să-i lumineze! Noi, ceilalţi, avem dreptul de a ne apăra normalitatea!”, a spus Corlăţean, printre alte argumente.

În calitatea de senator al României, cu largi interferenţe în politica externă, la care se adaugă experienţe şi cunoştinţe concrete din sfera intruziunii intereselor străine în socialul românesc – pe care fostul ministru nu s-a sfiit să le nominalizeze – Titus Corlăţean a spus, în sala mare a Consiliului Judeţean Neamţ, referindu-se la căsătoriile gay: „EU REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”.

O declaraţie asumată, într-un context aşa-zis evolutiv european. O declaraţie ale cărei costuri se vor vedea mai târziu, dar care apără principii fundamentale ale unei societăţi normale, indiferent dacă vorbim de religia creştină sau de alte religii.

Titus Corlăţean a marşat cu dibăcie între religie, social şi istorie, punctând cum trebuie şi unde trebuie: „Nouă să ne fie ruşine? Să ne fie ruşine că promovăm necesitatea de normalitate? (…) E libertatea lor! Domnul să-i lumineze! Eu refuz să legalizez păcatul în România!”, a spus Corlăţean.

Despre demersurile juridice (parlamentare), care vor fi luate privind familia tradiţională, în ziarul de mâine.

http://ziarulceahlaul.ro/declaratie-istorica-a-unui-important-senator-roman-la-piatra-neamt/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Declaraţie istorică a unui important senator român la Piatra Neamţ : “REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”

  1. Dumnezeu sa va binecuvanteze mult domnule senator!

Comentariile sunt închise.