“Torturat pentru Hristos”: povestea pastorului Richard Wurmbrand a devenit film

Un film american despre viaţa pastorului luteran Richard Wurmbrand a avut premiera în peste 700 de cinematografe din Statele Unite și urmează să fie difuzat și în România începând din 15 martie.

Intitulat „Torturat pentru Hristos”, filmul marchează împlinirea a 50 de ani de la apariţia, în 1967, a cărţii omonime. A fost turnat integral în România, anul trecut, fiind finanţat de organizația religioasă „The Voice of the Martyrs” (Vocea Martirilor), înființată de Wurmbrand după emigrarea sa în America.

Distribuţia este formată aproape exclusiv din actori români. Protagonişti sunt Emil Măndănac (40 ani), în rolul lui Richard Wurmbrand, şi Raluca Botez (37 ani), care o interpretează pe soția acestuia, Sabina Wurmbrand.

Născut în 1909 într-o familie de evrei din Bucureşti, Richard Wurmbrand a fost atras de comunism în adolescență, dar s-a convertit la creștinism și a devenit predicator înainte de a împlini 30 de ani.

Din cauza convingerilor și a activității sale misionare, a făcut peste 14 ani de pușcărie (1948-1956 și 1959-1964). Și soția sa, Sabina, a petrecut trei ani de zile după gratii și în lagărul de muncă forţată de la Canal.

În 1965 a fost răscumpărat de o organizaţie creştină din Norvegia, iar un an mai târziu s-a stabilit, împreună cu familia, în Statele Unite, unde s-a străduit să facă publice atrocitățile comunismului.

A rămas legendară audierea sa din comisia pentru securitate internă a Senatului american, în fața căreia și-a arătat cele 18 cicatrici rămase de la torturile din detenție.

Până la sfârșitul vieții sale, în 2001, a luptat pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. În 2006, a fost una dintre personalitățile care au strâns cele mai multe voturi la concursul „Mari români”, organizat de TVR.

„Nu eşti decât piele şi oase şi ai expresia rătăcită a unui om nebun”

Anchetatorul s-a arătat astăzi mai bine dispus, iar lucrul acesta putea fi constatat, cu uşurinţă, chiar de la început. Nu avea intenţia de a mă bate, ci tot ce voia el era să se amuze printr-o conversaţie agreabilă.

Citiți mai mult accesând:

https://pressone.ro/torturat-pentru-hristos-povestea-pastorului-richard-wurmbrand-a-devenit-film/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la “Torturat pentru Hristos”: povestea pastorului Richard Wurmbrand a devenit film

  1. Un model de credinta si sacrificiu

Comentariile sunt închise.