Misiunea din Madagascar

Pentru două săptămâni vom avea la noi o mică echipă din Biserica Eclesia din Cluj-Napoca, pastor Virgil Dan.

Suntem încântați de timpul pe care îl vom avea împreună cu ei – păstorul Virgil Dan, Florin și Alina Popa, Marius Mureșan. Pentru Florin și Alina Popa va fi un timp de observare a lucrării din Madagascar, pentru că din toamnă, din luna septembrie 2018, vor reveni ca misionari pe termen lung în Madagascar.

De la păstorul Virgil Dan am învățat multe lucruri ca student în cadrul programelor de Ucenicie și Teologie Pastorală cu EBE România. Am parcurs și un program de Consiliere Pastorală în colaborarea Universității Babeș-Bolyai cu Institutul de Terapie Cognitivă Albert Ellis. Când vorbesc de dânsul, mă gândesc la creștere și învățare, la încredere în Dumnezeu și la dezvoltarea abilităților de a sluji oamenilor.

Una dintre săptămâni vom fi în proiectele spirituale, educaționale sau caritabile din Antsirabe, orașul nostru, iar a doua săptămână vom merge spre Manakara, având câteva evanghelizări pe zona de coastă, la marginea junglei și lucrând cu pastorul Andrei, colaboratorul nostru din regiunea de est.

Vă așteptăm cu drag și ne rugăm să fie un timp în care să creștem împreună, să ne încurajați pe noi, dar și pe toți cei cu care lucrăm, să încurajați păstorii și echipele cu care lucrăm pe diferite proiecte spirituale. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.