,,Nu voi uita niciodată sfarsitul anului 1980. Eu aveam paisprezece ani. Maria, sora mea avea șaisprezece ani, iar Jeni, cealaltă sora, nu împlinise încă optsprezece ani. Eram doar noi trei și mama. Tata murise de cinci ani în accident la mina.

Cu o lună înaintea sfarsitului de an, pastorul nostru a anunțat o colectă specială pentru cea mai săraca familie din adunare. A facut apel ca fiecare sa economisească timp de o lună ceva bani, astfel încât suma strânsă in cadrul colectei speciale sa ajungă la familia cea mai nevoiașă.

Ne-am gândit ce am fi putut face noi patru? Planul mamei a fost sa mâncam timp de o lună numai cartofi. Astfel puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă stăteam cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi alți 100 lei. Eu împreună cu Maria, am făcut curățenie la câțiva bogați , iar Jeni a vândut câteva felicitări făcute de ea.

Seara, pe întuneric, vorbeam și ne imaginam cum se va bucura familia pentru care se va strânge colecta. Adunarea noastră era formată din 80 de membri. Mama se gândea ca se vor strânge de 20 de ori mai multi bani decât reușiserăm noi, mai ales că pastorul ne aducea aminte in fiecare duminică de colecta specială.

Cu o zi înainte, am plecat cu Maria la magazin să schimbam banii in bancnote nou-nouțe. Asa învățaserăm noi ca trebuie să dam lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800 lei. O bancnotă de 500 lei și trei bancnote de câte 100 lei. Niciodată nu avusesem atâția bani grămadă. Nu ne păsa ca n-avem haine noi, noi eram fericite și mulțumite. De nerăbdare, n-am putut dormi toată noaptea.

Sosise ziua. Afară ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Adunarea era la 2 kilometri de casa noastră. Știam că vom ajunge ude, dar nu ne mai păsa. Pentru a se proteja cât de cât de bălți, Jeni și-a acoperit găurile din pantofi cu hârtie. Nu i-a fost de mare folos. Până la biserică, apa îi intrase în pantofi și îi înghețaseră picioarele. Important era că am ajuns la adunare și puteam să ne aducem și noi contribuția la colectă.

Deși am auzit câteva fete râzând de rochiile noastre cele vechi, nu ne-am pierdut buna dispoziție. Nu era prima data când se amuza cineva pe seama noastră, așa că eram obișnuite si nu ne-a mai durut. Cu banii in mâini ne simțeam bogate. Am participat bucuroase la slujba din acea dimineață. Cand s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500 lei, iar noi fetele, am pus fiecare câte-o bancnotă de 100 lei.

Pe drum înspre casă cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut și o surpriză plăcuta. Cumpărase 10 oua pe care le-a fiert si le-am mâncat cu cartofi prăjiți. Ne simțeam foarte bine si aveam inimile pline de bucurie.

In jurul orei 15:00, pastorul ne-a făcut o vizită neașteptata. A chemat-o pe mama la ușă. Când s-a întors în casă, mama era albă ca varul. În mână ținea un plic. Am întrebat-o ce conține plicul, însă mama l-a deschis abia după o jumătate de ora. In plic erau: o bancnotă de 500 lei, trei bancnote de câte 100 lei și 40 de bancnote de câte 10 lei. In total 1200 lei.

Se lăsase între noi o tăcere apăsătoare. Nimeni nu mai putea spune nimic. Ne uitam la podea, fără să scoatem un sunet. Cu câteva minute mai înainte ne simțeam ca niște milionare. Acum, cu plicul in mâna, ne simțeam ca niște copii teribil de săraci.

Copile fiind, noi credeam că dacă aveam cartofi, eram mai bogate față de alții. Credeam că suntem bogate fiindcă aveam o mamă ca a noastră. Ne bucurăm ca eram trei surori în casă, pe când atâtea familii nu aveau copii deloc. Știam că nu aveam multe lucruri pe care alții le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram o familie săraca. În acea zi am aflat că eram cu adevărat sărace. Ceva s-a schimbat parcă in viața noastră. Saptamana ce a urmat a fost foarte tacută. De rușine, nici la biserică nu vroiam sa mergem, insa mama ne-a incurajat sa ne ducem. Mama ne-a intrebat ce sa facem cu banii, dar noi nu stiam ce fac saracii cu banii. Stiam doar ca la o colecta speciala s-au adunat 1200 de lei din care 800 lei au fost dati chiar de cea mai saraca familie.”

Fie ca Dumnezeu sa ne lumineze!