Stea nouă

Dumnezeu e în control

Când cerul cu-nălțimi surâde
Trezindu-și valurile-n stele
Care pulsează tremurânde
Prinse-n avânturile mele

Parcă aș țese-o melodie
Din grămădiri și constelații
Simțindu-mă în veșnicie
Fără de rugi și meditații.

Numai trăiesc și, pur și simplu,
Doar mă preling în astă stare,
Neînsemnat îmi pare timpul
Ce-ncearcă să m-atragă-n zare.

Respir fiindcă se respiră
Neatingând ițe de gânduri
Ce ca și strunele pe liră
Adastă sunete în rânduri.

Mă-nalț căci starea mă înalță
Doar tălpile-mi ating pământul,
Iar eu cu sufletu-n prefață
Timid încerc să văd Cuvântul.

Citind din rază până-n rază
Nu-mi este dat de-al înțelege
Când El întreg mă-mbrățișează
Fără de buchiile-n lege.

Și îl citesc în puls de sânge
Fără obstacole de minte,
Iar fericirea mea îmi plânge
Că tremur ca o stea fierbinte.

Simt înălțarea mea în glorii
Înfășurat în libertate,
Iar mărunțișuri de istorii
Rămân meschine și uitate.

Nici nu m-atinge „cum-se-cade”,
Ființa-mi cântă și nu geme
Ca un Icar care nu cade
Planând ca aripa prin vreme.

Iar steaua mea ce, întristată,
Vedea sfârșitul de putere
Se-nflăcără mai înălțată
Nepricepând nici o cădere.
Victor Bragagiu

Vezi articol original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.