Într-o biserica un frate bătrân se ruga mai întotdeauna pentru ploaie, pentru soare, pentru pâine, și mai avea el o expresie pe care o spunea și public și în privat: „Doamne fă să țină cuiele.”
La un moment dat cineva îl întreabă: frate te-am tot auzit cum te rogi și în public și în privat, de ce tot spui „Doamne fă să țină cuiele”?
La care bătrânul răspunde: frate, omul meu cel vechi, firea mea e răstignită pe cruce, dar am momente când așa se zbate că mă tem că scapă de acolo și vine iar la mine, și eu mă rog: Doamne fă sa țină cuiele, ca să rămână omul meu cel vechi acolo pe cruce.
Cred că ar trebui să ne mai rugăm și noi din când în când pentru cuie…