Cu Dumnezeu ÎNAINTE, Biserica Izvorul Vieții!

Un an ce aproape că a trecut, un altul care se ivește și care rămâne necunoscut…

A fost un an de ÎNDURARE, pentru mine, familia mea și familia noastră Izvorul Vieții. Un an frumos, în care am putut vedea dragostea desăvârșită în toate aspectele vieții noastre, un an în care am ÎNVĂȚAT că fără Dumnezeu nu putem ÎNAINTA, nu putem experimenta ÎNNOIREA DUHULUI…

Ce bun a fost și este Dumnezeu cu noi, chiar dacă noi am fost unii mai ÎNBUFNAȚI, alții mai ÎNCRUNTAȚI, ÎNCRÂNCENAȚI, ÎMPOVĂRAȚI, ÎNDOINDU-NE la ÎNCHINARE…

Însă, Dumnezeu s-a ÎNDURAT de noi și iată-ne aici, acum în viață…

Unii au plecat, ÎNAINTE în cer, în bucurie, noi ceilalți ne ÎNDREPTĂM spre țintă, spre casă, spre cetatea eternă având ÎNCREDERE deplină în Dumnezeu.

Nu cunoștem viitorul, însă Dumnezeu ne-a creionat, punând în inima noastră o viziune puternică ce implică: acțiune, ascultare deplină și apropiere unii de alții.

„Caut pe fraţii mei” iată gândul pus de Dumnezeu în inima mea, în inima fraților mei, un gând ce are menirea să ne urnească, să ne scoată din zona de confort și să ne scoată afară! Acolo este câmpul de misiune, locul unde dovedim unitatea spirituală!

Viziunea „Caut pe frații mei” implică:

EVANGHELIZARE-

Nu doar cuvinte, ci fapte bune!

Nu doar o comunicare verbală ci o puternică însoțire, ce va conduce pe alții la Hristos!

Nu doar cântece inspirate aici, ci călăuzire directă acolo, dincolo de zidurile clădirii!

Cercetând orfanii și văduvele, nu certându-ne pe locuri sau poziții!

Chemând la biserică, nu cârtind împotriva lucrătorilor!

Caut pe frații mei ducându-le PÂINE pentru SUFLET, Îi vom căuta pe frații noștrii mergând în misiune în satele din jurul Reșiței, vom continua să facem PACHETE pentru Oltenia acolo sunt săracii și nemântuiții…

Vrem să chemăm oamenii la POCĂINȚĂ îndreptându-ne atenția spre prietenii noștri, invitându-i în biserică, cu siguranță că aici Hristos îi va cerceta.

Vrem să PROMOVĂm valorile lui Dumnezeu, nu vrem să renunțăm la crezul apostolic!

Viziunea „Caut pe frații mei” implică:

EDIFICARE.

Edificarea înseamnă POCĂINȚA POCĂIȚILOR, vrem să avem PĂRTĂȘIE pe grupe să ne întâlnim, să ne vizităm.

Vrem să punem accent pe PREDICARE și PREGĂTIRE.

Nu putem oricum să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu și a poporului, suntem conștienți că fără studiu nu există creștere.

Când te implici în lucrare îți dai seama că într-o zi va trebui să PREDAI ștafeta și să ai ucenici.

O biserică vie naște întotdeauna fii, o biserică puternică se îngrijește de creșterea și dezvoltarea spirituală a fiilor și fiicelor ei.

Vream să cultivăm cu ajutorul Domnului PACEA între frați!

Pacea este dovada maturității și este dată de modul în care reușim să trecem peste diferențele inerente și să avem părtășie.

Maturitatea înseamnă puterea EXEMPLULUI PERSONAL, mă rog și doresc pentru mine și familia mea să PARTICIPĂM și să ne implicăm mai mult la închinare și la activitățile spirituale și administrative ale bisericii!

POSTUL, PRACTICAREA disciplinilor spirituale va aduce PUTERE de sus și PLINĂTATE spirituală.

Îmi doresc ca Biserica Izvorul Vieții din Reșița să fie locul în care Dumnezeu să lucreze cu putere, iar Duhul Sfânt să cerceteze, să convingă și să ne călăuzească spre CER!

Cu Dumnezeu ÎNAINTE, Biserica Izvorul Vieții!

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cu Dumnezeu ÎNAINTE, Biserica Izvorul Vieții!

  1. ioan17 zice:

    A republicat asta pe Ioan17 – John 17.

    Apreciază

  2. Noiembrie zice:

    La mulți ani! Un An Nou cu pace!
    Multă sănătate, gânduri bune, bucurii!

    Apreciază

Comentariile sunt închise.