Rugăciune zilnică – Vineri, 29 decembrie

Bulgaria se simte a fi în vizorul președintelui Erdogan al Turciei, care se pare că are drept scop recrearea vechiul Imperiu otoman. În prezent, minoritatea musulmană, formată în cea mai mare parte din turci și rromi, pare destul de ignorantă față de învățăturile islamului, la fel ca unii dintre clericii lor, dar există o mulțime de fonduri din Arabia Saudită și Turcia care vin pentru a sprijini instituțiile islamice, unde mulți musulmani saudiți vin să dea învățătură. Guvernul bulgar este atent la ceea ce se întâmplă și încearcă să adopte o nouă legislație pentru a împiedica acest sprijin financiar din afara țării. Dar se pare că și finanțarea organizațiilor creștine va fi, de asemenea, împiedicată de o astfel de lege. Creștinii bulgari ne cer să ne rugăm ca Domnul să le arate calea de urmat în această privință și să lucreze unitate între creștini în fața acestor provocări.

Acest articol a fost publicat în MIJLOCIRE. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Rugăciune zilnică – Vineri, 29 decembrie

  1. Dumnezeu ss asculte rugaciunile noastre!

Comentariile sunt închise.