Turneu de evanghelizare Menabe, Orașul Miandrivazo

Iată-ne în orașul Miandrivazo, altături de păstorul Lucien, păstorul responsabil de Regiunea Menabe. Nu prea sunt mulți păstori în această parte a țării (în triburile Sakalava și Vezo), pentru că este o zonă destul de stearpă din toate punctele de vedere.

În zona centrală, chiar într-o intersecție (oricum, e singurul sens giratoriu al orașului), am pus în funcțiune difuzorul nostru, apoi am început evanghelizarea.

Corneliu Iulian Moscu a avut o mărturie despre vindecarea lui, iar Sergiu Culda, din Arad, a avut o predică excelentă de evanghelizare, vorbind despre soluția lui Dumnezeu în Isus – Calea, Adevărul și Viața.

Erau mai mulți oameni cu puști, unii cu sulițe, care se învârteau curioși în jurul nostru. Bănuiesc că erau fie vânători, deși puștile arătau puțin diferit, fie gardieni ai satelor. Băieții tot îmi spuneau: „Uite, câți au pușcă. Acolo e unul. Și acolo este încă unul cu pușcă!” Li se părea ciudat să vadă oamenii plimbându-se cu puștile ascunse într-o pătură în centrul orașului.

Și eu am văzut astfel de oameni prin sate, dar, deja de câțiva ani, de când sunt aici, m-am obișnuit cu peisajul acesta, mai ales în zonele în care bandiții atacă mai des caravanele de mașini.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Turneu de evanghelizare Menabe, Orașul Miandrivazo

  1. O lucrare minunata! Dumnezeu sa binecuvinteze familia Saitis

    Apreciază

Comentariile sunt închise.