La 31 octombrie 1517, Martin Luther scria!

1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul și Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viață a credincioșilor să fie caracterizată de pocăință.

2. Acest cuvânt nu poate fi înțeles în sensul de penitență sacramentală, adică, mărturisirea și răscumpărarea, care sunt administrate de preoți.

3. Totuși, el nu înseamnă doar pocăința lăuntrică; nu există nici o pocăință interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale trupului.

4. Prin urmare, pedeapsa [păcatului] continuă atâta vreme cât continuă ura față de eu, deoarece aceasta este adevărata pocăință interioară și ea continuă până la intrarea noastră în împărăția cerurilor.

5. Papa nu intenționează și nu poate să retragă nici o altă pedeapsă, în afara acelora pe care le-a impus el însuși fie prin propria autoritate, fie prin autoritatea Canoanelor.

6. Papa nu poate să ierte nici o vinovăție, cu excepția faptului de a declara că ea a fost iertată de Dumnezeu și prin consimțământul față de iertarea dată de Dumnezeu, deși, desigur, papa poate acorda iertarea în cazurile care sunt rezervate judecății sale. Dacă dreptul lui de a acorda iertarea în asemenea cazuri ar fi disprețuit, vinovăția ar rămâne întru totul neiertată.

7. Dumnezeu nu iartă vinovăția nici unui om pe care nu l-a umilit în același timp în toate lucrurile și nu l-a condus la supunerea față de locțiitorul său, preotul.

Cutiți mai mult accesând:

http://www.coramdeo.ro/la-31-octombrie-1517-martin-luther-scria

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la La 31 octombrie 1517, Martin Luther scria!

  1. Mulțumim frate Ghiță Mocan!

Comentariile sunt închise.