Mă refugiez în aur de toamnă,

În roșie-aramă și vaietele lungi,

Ale păsărilor grăbite să plece,

Ce-și uită penele aruncate, răsfirate pe lunci…

Mi-ascund sufletu-n cuiburi de păsări

Ce nu vor să plece,

Ce-mi vor fi prieteni tovarăși -n curând ,

Când vântul va zbura, fulgii de nea să-i răsfețe,

Copiii în larm-chiuind.

M-afund în drumuri știute de căpriori și vulpi furișate

În foșnet de frunze ce-au mai rămas

Și ele ..atât de uscate…!

Îmi vărs lacrimile-n lacul de aur,în apusul fierbinte

cu corp de balaur,

Îi dau ușurată lacrimile mele

Să le strălucească în noapte pe față-i ca niște stele…

‘Mi trimit Tatălui doruri de cer și de Pâine

De Domnul ce mi-e milă -n suspine,

Atunci când mi-e grea și abruptă cărarea

dar o urc sufletește,

Să-mi îmbrățișez ..alinarea…

4 octombrie 2017

Sanda Tulics