Liber pe jumătate – haina de nuntă!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Dumnezeu mi-a pus pe inimă să vă scriu câteva rânduri din locul în care mă aflu acum și anume, din arestul Poliției Județene Suceava.

Este drept că am fost eliberat din Penitenciarul Botoșani, după ce am executat mandatul de 4 ani la care am fost condamnat. Așadar, am fost eliberat pe jumătate, cum s-ar spune, pentru că în momentul în care trebuia să ies pe poarta închisorii trei ofițeri de poliție s-au legitimat și mi-au spus că va trebui să fiu arestat din nou către dumnealor în baza unui mandat european de arestare. Nu am fost neapărat surprins de această veste, deoarece știam de ceva vreme că pe numele meu exista un alt mandat de arestare, însă este vorba despre un sentiment, despre o trăire pe care am experimentat-o atunci și despre care doresc să vă scriu.

În câteva cuvinte vreau să vă povestesc cum a fost ultima zi în închisoarea din Botoșani și prima zi în arestul din Suceava.

Am început ziua de marți, 29 august 2017, într-un mod normal pentru un penitenciar: m-am trezit pe la 6:30, m-am spălat pe față, mi-am aranjat patul, apoi am așteptat apelul de la ora 7:00, la apel se schimbă tura celor care ne păzesc, atunci tura nou-formată din 2 ofițeri intră în fiecare celulă, numărând deținuții și bătând cu un ciocan în gratiile de la geamuri, astfel verificându-le să vadă dacă deținuții nu au încercat peste noapte să le taie pentru a evada, este o măsură de siguranță bătutul gratiilor care se face de două ori pe zi.

După apel, m-am îndreptat către hrană, caut să nu încep nici o zi fără ca prima dată să mă hrănesc, am luat astfel Biblia și am citit 3 capitole de dimineață, acestea sunt prima hrană pe care o servesc în fiecare dimineață. M-am rugat apoi, m-am întins în pat, gândindu-mă la cei dragi, la copii, la Adriana, și la faptul că acea zi urma să fie ultima în Penitenciarul Botoșani. Deși știam așa cum am scris mai sus că mai există un mandat pe numele meu, totuși în inima mea se strecurase gândul că poate totuși nu voi fi arestat din nou chiar atunci și că în ciuda a ceea ce urma să se întâmple voi putea petrece o zi măcar în familie.

Citiți mai mult accesând:

https://georgeignat.com/liber-pe-jumatate-haina-de-nunta/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.