Nu știu dacă e o postare pentru băieți. Așa ai zice după titlu, nu? Eu sper din toată inima ca măcar o persoană să simtă că aceste rânduri îi sunt de folos. 
 
Într-o zi un prieten mi-a zis: ”Ce te oftici? Doar nu ați fost într-o relație și apoi te-a lăsat.”
 
Cam direct, nu? 
Am zâmbit și am regretat că i-am povestit, dar apoi am învățat o lecție pe care nu aveam cum să o învăț altfel. De fapt, mai bine zis, mi-am dat seama de o realitate pe care o trăim. Nu știu dacă a fost și în vremea părinților, dar știu că o avem noi. 
 
Dacă doar vorbesc, așa, doar să se cunoască, băiatul nu are nicio răspundere față de inima unei fete.
 
El vrea doar să te cunoască. Atât și nimic mai mult. Vrea doar să vorbiți. Dacă tu îți faci așteptări și apoi el pleacă, asta e doar problema ta. El a fost sincer de la început. A vrut să te cunoască și atât. 
 
Cunoscută e mentalitatea asta? 
 
Acum trăim în lumea civilizată în care putem să vorbim ore întregi într-o zi cu un băiat care își dorește doar să ne cunoască mai bine. Atât, dar nu suntem într-o relație sau ceva. Nu. Poate mâine nu mai simt nimic, cum nu ți-am promis ceva, sunt liber să plec, chiar nu îmi pasă că tu te-ai văzut deja mireasă. Imaginația ta, problema ta.
 
E drept așa? 
 
Nu știu. 
 
Dacă am făcut greșeli? Da. Cea mai lungă conversație a mea cu un băiat a fost de 5 ore. Da, o să îmi ziceți că sunt păcătoasă. Treaba voastră. A fost pur și simplu o conversație nevinovată, știind că doar vorbim. Dar privind în urmă știu că puteam să fiu fără ea. Nu o regret, deoarece am învățat multe, dar azi stau în fața voastră și vă spun să nu faceți ca mine. 
 
Mai e o chestie la noi la pocăiți, indiferent de religie. 
 
”Eh, dar noi vorbim ca un frate și o soră în Domnul. Chestii religioase, din Biblie. Frații vorbesc între ei, nu?”
 
Măi, dacă ar fi să apreciez ceva la cei din lume e faptul că ei sunt fie într-o relație, fie nu sunt. Chiar și cele de o zi se pun. La ei e totul pe față. Nu doar vorbim așa. La noi ne ascundem după deget. Mai au frații să facă pe misionarii, să evanghelizeze o fată, fie ea și din biserică, să o crească în Domnul. Sar poate fi și invers. 
 
Oare nu e mentalitatea asta? 
 
Să ne răspundem sincer dacă e bine. 
Și ca să fie și mai pe drept întrebați-vă dacă ați mai vorbii lucruri din Biblie ore întregi cu o altă fată în afară de soția voastră? Sau invers. E, cum stau lucrurile?
 
Oare a fost din totdeauna așa? 
Am încercat să îmi dau un răspuns biblic la dilema mea. 
Nu vreau să pară că am scos ceva din context doar pentru a-mi argumenta poziția. Hotărâți voi dacă am zis bine sau nu. 

Citiți mai departe accesând: