Portugalia: 62 de morți în incendiile de pădure din centrul țării. Dumnezeu sa aibe MILĂ

Un nou bilanț al persoanelor decedate în incendiile de pădure produse sâmbătă, în regiunea Leiria, din centrul Portugaliei, indică 62 de morți și peste 50 de răniți, informează AFP și DPA citând un anunț făcut duminică de secretarul de stat din ministerul portughez de Interne, Jorge Gomes.

Guvernul portughez a decretat trei zile de doliu național, începând de duminică, în memoria victimelor acestei tragedii.

Incendiile de pădure se află parțial sub control în două dintre cele patru zone afectate, a mai informat Gomes.

Oficialul a precizat că intervenția avioanelor și a elicopterelor specializate în stingerea incendiilor a fost întârziată, duminică dimineață, de norul gros de fum. În plus, temperaturile ridicate, condițiile extrem de aride și vântul puternic au îngreunat desfășurarea operațiunilor pentru care au fost desfășurați peste 700 de pompieri și 200 de autospeciale. 
Incendiul s-a declanșat sâmbătă, cu puțin timp înainte de ora locală 15:00 (14:00 GMT), în orașul Pedrogao Grande, la 50 km sud-est de Coimbra.

Multe victime au fost surprinse de flăcări în mașini în timp ce se deplasau pe un drum din apropiere. „Este greu de spus dacă ei au fugit din calea flăcărilor sau au fost surprinși de foc”, a declarat Gomes duminică la Pedrogao Grande.

Potrivit BBC, care citează surse guvernamentale, printre răniți se numără și pompieri.

Circa 60 de incendii de pădure s-au declanșat în cursul nopții în țară, 1.700 de pompieri luptându-se să stingă flăcările.

DUMNEZEU sa lucreze!

Sursa: 

https://www.agerpres.ro/mediu/2017/06/18/portugalia-19-morti-si-mai-multi-raniti-intr-un-incendiu-de-padure-guvern–02-41-41

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Portugalia: 62 de morți în incendiile de pădure din centrul țării. Dumnezeu sa aibe MILĂ

  1. Valeria Iancu spune:

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

Comentariile sunt închise.