Primul serviciu de cult in Biserica AoG Genesis, Ambohibary


Pentru că suntem pe picior de plecare din Madagascar pentru câteva săptămâni, am hotărât împreună cu pastorul Claude din Ambohibary să intrăm în noua clădire a Bisericii în stadiul în care se află ea și să începem serviciile de închinare, chiar dacă vom face deschiderea oficială a ei mai târziu, în luna octombrie. Am participat împreună cu familia mea – cu soția mea, Ioana și copiii noștri și cu Directorul centrului nostru – Joy4Madagascar, Pere Joseph, la acest prim serviciu divin în această clădire.
A fost emoționant serviciul de închinare în noul locaș – Biserica Genesis. Cântări de recunoștință, rugăciuni, adorarea lui Dumnezeu, predică, încurajări și apoi timp de amintiri și rememorări. A fost fantastic! 
Am vorbit din Exod 17 – despre victoria asupra amaleciților de câtre israeliții obosiți, conduși de Moise, Iosua, Aaron și Hur, focalizându-mă pe 3 idei:

– Să știi sub care steag lupți – Iehova Nissi – Domnul este steagul meu;

– Să fii înconjurat de oameni devotați – chiar dacă stau în umbră, ca și Hur, dar care sunt alături de tine în momentele critice, de care depinde câștigarea bătăliei;

– Să păstrezi cărți de aducere aminte cu ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine;
Așa am putut să ne amintim cum Dumnezeu ne-a adus împreună în acest loc și cum El ne-a pus pe inimă nouă (misionari trimiși prin APME România), prietenilor noștri, Misiunea Genesis, prin reverend Ilie Tomuta sau pe inima celor din Londra, Biserica Penticostală Betesda, Watford, prin pastorul Dorel Grec, această viziune – în mod foarte specific, mobilizându-ne să o transformăm din rugăciune și dorință într-un fapt real, vizibil și tangibil.
Saitis Marcel – Misiune Madagascar – Gheorghe Ritisan – Saitis Ramona Ioana – Nita Cristian – Leniram Atob – Mihai Popescu – Ilie Tomuta – Monica Badulescu – Barsan I. Ciprian – Bcp Golgota HD Live – Misiune Madagascar

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Salvează legătura permanentă.