Gândul bun de seară…


Și acolo, a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel.Geneza 33:20 VDC
Iubesc Scriptura pentru că în momentele de cumpănă, Dumnezeu îmi transmite cuvânt de învățătură, mă îndrumă, îmi înviorează sufletul și mă ajută să-I înțeleg voia! 

Iubesc Scriptura pentru că îmi prezintă situații reale de viață, personaje dezbrăcate de artificial, nu există ficțiune, fantezie sau frumusețe cosmetizată. Biblia ne vorbește despre oameni la fel ca și mine care au trăiri intense, care trudesc sau trădează! Un astfel de personaj este Iacob, un fugar, fricos

Versetul ne vorbește despre o practică interesantă, importantă din istoria biblică: contrucția de altare! Pietre peste pietre, ridicate cu un scop precis: aducerea aminte a protecției, promisiunii sau puterii lui Dumnezeu. De obicei, aceste altare ridicate în scopul închinarii adresate lui Dumnezeu, îndreptate spre Dumnezeu aveau un nume, un nume semnificativ ce amintea de un eveniment sau de o faptă evlavioasă. Iacov întâlnindu-se cu Dumnezeu a avut harul de a primi o nouă identitate, se afla în cumpănă, înaintea lui un frate mânios, iar în spate un socru înșelat….

Se roagă, este izbăvit și alege să ridice altar pe care îl numește El-Elohe-Israel, adică Domnul este Dumnezeul lui Israel…

Ce frumos! 

* O DECLARAȚIE de credință

* O DOVADĂ clară a schimbării produse în inima lui Iacov, devenit Israel

* O recunoștere a DIVINITĂȚII unice a lui Iehova
Învață și tu din acestă valoroasă lecție de viață! O noapte binecuvântată. 

Cu dragoste, 

Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.