„Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău… până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”      Eclesiastul 12.1, 7
          În anul 1830, doi misionari se aflau într-un trib din Africa. Ei au făcut o vizită căpeteniei tribului. Acesta era orb şi înaintat în vârstă. Misionarii i-au vorbit despre mântuirea prin credinţa în Domnul Isus şi viaţa veşnică dăruită de El celor ce-L primesc. Când bătrânul a aflat aceste adevăruri, a izbucnit în plâns, a mulţumit lui Dum­nezeu şi a spus: „în curând voi fi amestecat cu ţărâna, dar îl voi vedea pe Dumnezeu. Sunt orb, nu mai văd lumina zilei, dar îl voi vedea pe Mântuitorul aşezat la dreapta Tatălui, gata să mă primească.”

            Câtă diferenţă între aceste cuvinte şi cele rostite de împăratul Traian, puţin înainte de moartea lui: „Acest cap nu va mai fi împodobit cu o coroană, aceşti ochi nu se vor mai bucura de privelişti frumoase; iar tu, sufletul meu… Ah, sufletul meu, ce va fi cu el?”

            Cititorule! Cu toţii suntem chemaţi să ne aducem aminte de dragostea nemărginită a Creatorului nostru. Dumnezeu a dăruit la cruce ce a avut mai scump, pe Fiul Său, ca toţi care cred în El să fie mântuiţi. În acceptarea sau respingerea Fiului lui Dumnezeu constă diferenţa dintre oameni.

Sursa:

Mike Olari