Pericolul amabilitäții – Dan Bercian

     Mi-am pus această întrebare în urmă cu câteva săptămâni, fiind internat pentru câteva zile în spital. Atunci am observat atitudinea unora din corpul medical. Cu toţii cunoaştem situaţia din sistemul de sănătate, în special cum stau lucrurile atunci când ajungi la spital. Oamenii sunt sau nu sunt amabili şi binevoitori şi aceasta funcţie de felul în care te porţi cu ei. Nu zic mai mult dar toţi veţi înţelege despre ce este vorba. Am observat că, cel puţin la spital în România, amabilitatea se poate cumpăra.

     Dar nu doar despre spital este vorba. Acelaşi lucru l-am observat în călătoriile cu avionul. Însoţitoarele de bord au, după mine, o amabilitate falsă. Dar în spatele ei stă tot un interes: dacă nu sunt amabile compania renunţă la serviciile lor. Am surprins-o pe o astfel de însoţitoare zâmbindu-i larg unui călător care a întrebat-o ceva pentru ca în secunda următoare, când şi-a întors faţa în altă parte, faţa ei să devină de piatră şi rece. Amabilitatea ei consta în faptul că, dacă dorea să câştige bani, trebuia să poarte o mască atât timp cât se afla la slujbă.

     Când am ajuns pentru prima dată în SUA şi am intrat într-un magazin mare am fost şocat de atitudinea unora din personalul magazinului faţă de mine. Aveam impresia că mă reîntâlnesc cu prieteni foarte buni pe care nu i-am văzut de cincizeci de ani. Dar cei care mă însoţeau şi care erau acolo de mai multă vreme mi-au spus: „Lasă-i în pace. Aşa se poartă ei cu toţi”.

     O tânără plecată de pe meleagurile noastre a ajuns în Irlanda. La şcoala la care s-a înscris toţi erau amabili şi ea era foarte încântată de aceasta. Într-o zi s-a întâlnit pe holul şcolii tocmai cu directorul şi acesta a avut faţă de ea aceeaşi atitudine de amabilitate. S-a oprit în dreptul ei şi a întrebat-o ce mai face. Tânăra a fost foarte bucuroasă şi a început să-i explice directorului cu lux de amănunte ce mai face. Dar imediat a constatat că atitudinea directorului nu mai era cea de dinainte şi că acesta nu era deloc interesat de ce face tânăra şi că abia aştepta să fie lăsat în pace.

     Am constatat că, de foarte multe ori, amabilitatea are de-a face cu făţărnicia şi are în spate un interes personal al celui ce se arată a fi amabil. Domnul Isus ne-a spus să ne ferim de aluatul fariseilor care este făţărnicia. Fariseii erau răi de nu se putea mai mult (Domnul îi numeşte „morminte văruite”, „fii ai diavolului”, „pui de şerpi”) şi, cu toate acestea, ei erau foarte apreciaţi de marea majoritate a oamenilor pentru că ştiau să poarte o mască de sfinţi, de supersfinţi.

Citiți mai mult accesând următorul link:

http://albfaragri.blogspot.ro/2017/03/pericolul-amabilitatii-dan-bercian.html?m=1

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.