Sute de oameni au condus-o pe Gianina pe ultimul drum 


Gianina Spunache a fost înmormântată în această după-amiază într-un Cimitir al Cultului Creştini după Evanghelie. Sute de persoane, mulţi dintre ei tineri, inclusiv colegi de facultate, i-au fost alături pe ultimul drum. Unii participanţi susţin că la slujbă a fost prezent chiar şi şoferul care a provocat teribilul accident. Vizibil afectat de cele întâmplate, acesta ar fi stat numai cu capul în pământ.


DURERE… Ultima zi printre prieteni si rude, pentru Gianina Spunache, tânãra ucisã, pe trecerea de pietoni, de un sofer de numai 19 ani. Astãzi, tânãra de 20 de ani va fi înmormântatã în cimitirul Bisericii Vestea Bunã din municipiul Vaslui. Din ziua în care a fost trimisã la o unitate medicalã din Iasi si pânã când a fost adusã, în sicriu, acasã, cel care se face vinovat de producerea accidentului a tot încercat sã ia legãtura cu rudele fetei. Se pare cã a si reusit sã stea de vorbã cu acestea, încercând sã-si cearã iertare pentru cele întâmplate si sã ofere sprijin familiei. “Din câte stiu, nu prea au stat de vorbã pentru cã durerea familiei este prea mare. Poate cã, dupã ce va trece, vor sta de vorbã”, spun apropiati ai familiei Spunache. De asemenea, acestia au fãcut publice numerele de cont unde pot dona toti cei care vor sã ajute familia.


La Biserica Vestea Bunã din Vaslui, ieri, rudele, prietenii si toti membrii Cultului Crestini dupã Evanghelie s-au rugat pentru Gianina. “Nu avem voie sã-L tragem la rãspundere pe Dumnezeu si sã-L întrebãm <<De ce, Doamne? De ce asa?>>. O stie El cel mai bine. Vã mãrturisesc cã mã nãpãdesc multe amintiri si gânduri cu Gianina. A fost sora noastrã, prietena noastrã în Hristos, care a slujit în bisericã, în grupul tinerilor din cor, a slujit la sate si în oras. Ne rugãm ca ceea ce Dumnezeu a fãcut zilele acestea si în seara aceasta sã aibã un ecou în viata noastrã si fiecare dintre noi sã ne întoarcem cu pocãintã înaintea Lui, pentru cã ceea ce face El, este cel mai bine, chiar dacã nu întelegem noi acum si aici. Într-o zi ne va explica cu de-amãnuntul”, a spus pastorul Bisericii Vestea Bunã din Vaslui, în cadrul priveghiului.
Mesaje de rãmas-bun din partea colegilor si a profesorilor
Colegii si profesorii Gianinei Spunache au postat zeci de mesaje de rãmas-bun pe pagina de socializare Facebook. Unul dintre acestea vine si din partea inspectorului adjunct al ISJ Vaslui, Cristiana Botan: “Gianina Spunache va lãsa un gol mare în viata celor care au cunoscut-o. O fatã de o frumoasã simplitate, care îsi lumina prezenta oriunde se afla prin caracterul ei integru. Suntem toti întristati de faptul cã Gianina nu a înfrumusetat lumea în care a locuit pentru mai mult timp, cãlãtoria ei pe acest Pãmânt fiind asa de scurtã! Imaginea pe care o avem cu Gianina în minte este imaginea unui cãlãtor care face autostopul la marginea unui drum, tinând o pancartã în mânã, cu numele destinatiei unde vrea sã ajungã: Rai. Gianina, în ajunul Revelionului, nu a murit, ci doar si-a schimbat adresa. Distanta dintre noi nu o va sterge din memoria si inima celor care au cunoscut-o. A fost un privilegiu sã te cunoastem, Gianina! Ale tale profesoare”. Mesaje au venit si din partea colegilor de facultate ai tinerei. Pe pagina de Facebook a Universitãtii de Artã din Cluj (UAD), acestia au postat urmãtorul mesaj: “O veste dureroasã a marcat comunitatea UAD în aceste zile. Un accident care a întrerupt firul vietii pentru o persoanã optimistã, pozitivã, luminoasã. Este un moment de reflectie asupra imprevizibilului si fragilitãtii vietii, a lucrurilor incontrolabile si, uneori, nedrepte. Gianina! Sperãm cã te afli într-un loc mai luminos si multumim pentru momentele în care ne-ai fost alãturi. Rãmas bun!”
În loc de lumânãri, panglici albe si mesaje de rãmas bun

MESAJE… Pentru comunitatea evanghelistã din care fãcea parte si Gianina Spunache, moartea nu înseamnã sfârsitul, ci doar o întâlnirea muritorului cu Dumnezeu. În loc de lumânãri, la ei sunt suficiente mesajele scrise pe panglici albe, mesaje de rãmas bun cu credinta cã Gianina Spunache este pregãtitã acum sã-L întâlneascã pe Dumnezeu. “Pentru noi moartea nu este decât o trecere spre a ne întâlni cu Dumnezeu. Nu aprindem lumânãri si nici nu ne îmbrãcãm mortii tineri în rochie de mireasã. Purtãm negru, în semn de doliu si acele panglici legate de indicatorul de circulatie care a lovit-o pe Gianina sunt mesajele de rãmas bun ale celor care au îndrãgit-o si au cunoscut-o”, spune un apropiat al Gianinei Spunache. Altfel spus, pe membrii acestui cult ideea mortii nu-i sperie, pentru cã trecerea în nefiintã poate apãrea oricând, la orice vârstã.
Soferul vinovat a luat legãtura cu familia Gianinei

IERTARE… Cel care se face vinovat de moartea Gianinei Spunache este Alin Isãilã, un tânãr de 19 ani din municipiul Vaslui. La scurt timp dupã producerea accidentului tânãrul a mers la spital si s-a interesat de adresa fetei, dar medicii au refuzat sã-i ofere astfel de date. A reusit, într-un târziu, sã ia legãtura cu familia în încercarea de a-si cere iertare pentru cele întâmplate si de a-si oferi sprijinul. “Stiu cã au discutat cu cel care s-a fãcut vinovat de producerea accidentului. A venit sã stea de vorbã cu familia, dar discutia a fost una scurtã. Durerea este prea mare pentru asemenea lucruri. Poate cã, dupã o vreme, vor putea sta de vorbã si cu acel tânãr. Acum se pregãtesc de înmormântare si sunt prea devastati pentru asemenea lucruri, dar va veni si vremea discutiilor. Deocamdatã, dorinta acestora este de intimitate”, spun surse apropiate familiei.

Citiți mai multe

http://www.vremeanoua.ro/ultimul-drum-pentru-gianina-spunache-soferul-vinovat-a-cerut-iertare-familiei-indoliate

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.