Când anii trec…

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul

Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.

 Şi undeva în cale stă neştiut mormântul

            Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.
  Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă    

  Dă-ne să umblăm

  Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie

            Dulce s-o gustăm.
 Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă

 Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.

 Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă

            Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.
  Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare

   Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ

    Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare

            Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.
    Când anii trec ca norii şi stările ca vântul

     O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.

     Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul

            Ca să învii cu ele din orice ţintirim.
Traian Dorz

http://www.resursecrestine.ro/poezii/16120/cand-anii-trec

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.