Zece mii de oameni în stradă. Familia Bodnariu în Piaţa Unirii

Pe 23 ianurie 2016, la iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, mii de orădeni susţineau în stadă cauza familiei Bodnariu.

 

Oradea. Sâmbătă, 22 octombrie, familia Bodnariu: Marius, Ruth şi copiii, au venit la Oradea să susţină păstrarea familiei în forma tradiţională. La adunarea publică organizată de Coaliţia pentru Familie au fost aşteptaţi 10.000 de oameni de toate categoriile sociale, de toate vârstele, indiferent de religie. În cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri la Hotel Continental, iniţiatorii acţiunii au explicat din toate perspectivele demersul lor: juridic- avocat Alina Bonchiş, cel al unei mame, bunici, străbunici- Mioriţa Săteanu, cetăţean de onoare al Oradiei, al reprezentantei Femeilor Creştine- Viorica Cherteş, al reprezentantului Colaliţiei pentru Familie, la nivel naţional- Ioan Şolea, dar şi a unui tânăr părinte- Florin Iosif. Oradea a fost aleasă ca punct de pornire al demersului care îşi doreşte ca pe 11 decembrie 2016 să aibă loc un referendum pentru modificarea Constituţiei în sensul că aceasta să specifice clar că :„familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie…” şi pentru că e un oraş multietnic şi multireligios. În plus, din cele 3 milioane de români care au semnat deja pentru modificarea acestui articol din Constituţie, 100.000 sunt orădeni. Dincolo de numărul semnăturilor, acest demers este privit ca un punct de cotitură al acţinilor societăţii civile care a avut curajul să se exprime atunci când i-au fost lezate valorile. „Statutul şi rolul primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei poporului român are nevoie de protecţia noastră, a tuturor, în faţa tendinţelor societăţii moderne de distrugere a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu. Familia reprezintă mai mult decât iubirea dintre soţi, are o structură publică cu funcţii juridice, cu reguli şi roluri sociale”, a precizat Daniel Burtic, coordonatorul acestei acţiuni la Oradea. „Noi nu ne adresăm conducerii Bisericii, deşi am primit binecuvîntarea lor, noi ne adresăm Statului Român, având grijă să avem o colaborare în armonie cu instituţiile statului. Aceasta nu este o acţiune contra statului. Un cetăţean responsabil nu poate merge contra statului, dar poate avea opinii divergente, dacă este cazul. Pe noi nu ne-aţi văzut făcând presiuni asupra Curţii Constituţionale a României, care s-a pronunţat deja, admiţând ca şi constituţional demersul nostru de a modifica articolul 48 din Constituţie. Noi avem o atitudine demnă, decentă, asumată şi pledăm pentru un viitor echilibrat”, a spus Ioan Şolea. Din perspectivă emoţională, probabil nimeni nu putea susţine mai bine demersul decât doamna Mioriţa Săteanu care a explicat de ce numai o mamă poate simţi emoţia excepţională a naşterii unui copil şi a relaţiei cu noua viaţa care creşte în pântecul ei şi căreia îi oferă din elixirul vieţii, din laptele matern. Doamna Săteanu a spus că apariţia sa publică pentru a susţine această cauză are în spate toată familia sa formată din copii, nepoţi şi strănepoţi. Ca tănăr părinte, Florin Iosif s-a declarat preocupat de viitorul copiilor. „Nu putem fi atât de naivi încât să gândim că cei care au încercat să modifice în această manieră conceptul de familie, se vor limita doar la atât. Nu suntem alimentaţi de sentimente de ură, nu suntem homofobi… Dorim doar să-i trezim pe cei care azi stau încă liniştiţi şi cred că familia nu e în pericol. Noi ieşim în stradă pentru normalitate, pentru firesc”. Viorica Cherteş a pledat pentru ca „valorile noastre să nu fie răsturnate” şi a subliniat că atât timp cât „în bisericile noastre se mai aude gângurit de copil nu e totul pierdut”.

 

 

Referendum pe 11 Decembrie

 

În ciufa vremii câinioase, mii de oameni printre care şi copii, au răspuns apelului Coaliţiei pentru familie. Oamenii au cântat, s-au rugat împreună, au aplaudat discursurile, ideiile în care s-au regăsit.Pastorul Bisericii Emanuel, Petru Vidu a avut probabil cel mai direct mesaj. În contextul în care preşedintele Klaus Iohannis s-a antepronunţat în defavoarea demersului Coaliţiei pentru Familie, spunând că el este adeptul toleranţei şi consideră ca fiind „greşită” calea „fanatismului religios” şi a solicitărilor ultimative şi ambasadorul SUA, care a făcut o vizită la Oradea, a susţinut ceea ce a spus Preşedintele Iohannis, adăugând că până la urmă este decizia românilor cum doresc să definească familia. Patriarhia a replicat că demersul Coaliţiei pentru Familie nu reprezintă „o solicitare ultimativă” şi nu poate fi considerat o „cale a fanatismului religios” sau o dovadă de intoleranţă, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia.”Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane”, susţine Patriarhia.

 

„Mă tem că legalizarea căsătoriei între homosexuali este doar începutul. La Curtea Supremă a Statelor Unite este pe rol acum legalizarea poligamiei. Sunt ţări în care se cere legalizarea incestului, legalizarea relaţiilor cu animale, chiar şi necrofilia. Mă tem de viitor. Am venit în locul acesta de frică, mă tem de pedeapsa lui Dumnezeu. Am venit să trag un semnal de alarmă…. Uitați-vă în istorie! Uitați-vă la Sodoma și Gomora, care au fost nimicite cu foc și cu pucioasă din cauza păcatului homosexualității care intra în conștiința oamenilor sub numele de sodomie. Gândiți-vă la popoarele care au fost pedepsite de Dumnezeu și condamnate la exterminare în principal din cauza păcatului sodomiei și a păcatului bestialității”” a afirmat pastorul Petru Vidu.

”Este o manifestare extraordinara a solidarităţii şi unităţii tuturor comunităţilor creştine, indiferent de confesiunea de care aparţin şi stenia din care fac parte. Toți împreună suntem pentru a ne manifesta ataşamentul faţă de valorile tradiţionale ale familiei creştine. Nu suntem împotriva nimănui, dar suntem aici pentru a apăra valorile creştine, așa cum le-a lăsat Dumnezeu”, a mărturisit episcopul ortodox Sofronie Drincec.

 

 

 

Președintele Senatului Universității din Oradea, Sorin Curilă, din poziţia lider al Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Episcopul Ortodox al Oradiei PS Sofronie , episcopul Diecezei Romano-Catolice de Oradea László Böcskei, dar şi familia Ruth şi Marius Bodnariu au susţinut în faţa orădenilor valorile familiei tradiţionale.

Pe cale să devină părinţii celui de-a VI-lea copil, Ruth şi Marius Bodnariu, ai căror copii au fost luaţi de autorităţile norvegiene anul trecut şi au fost înapoiaţi anul acesta, au reafirmat că vor rămâne în România. „Vă mulțumim pentru rugăciunile fierbinți și pentru ajutorul vostru, pentru demonstrații și protestele în stradă, pentru a ne putea reîntregi familia. Dumnezeu să vă răsplătească cu bucuria de care ne-a făcut parte și nouă. (…) Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să își oglindească chipul și slava în familie, așa cum a orânduit-o el: un tătic, o mămică și pruncii, pe care tot el îi sau nu-i dă”, a spus Marius Bodnariu.La final , participanţii au spus într-un glas „Amin!” pentru binecuvântarea președintelui Klaus Iohannis, a Parlamentului, a națiunii române și a administraiției locale orădene. „Țara aceasta să fie o țară care trăiește în lumina lui Dumnezeu. Nu noi definim familia. A definit-o Dumnezeu!”, a fost concluzia manifestării.

Alături de fanfara și corul studenților ortodocși, familia Bodnariu a cântat, împreună cu toți participanții la adunare:”Suntem o familie unită”.

Organizatorii i-au înmânat reprezentantului Coaliţiei Familiei la nivel naţional, Ioan Şolea, un document prin care l-au mandatat să facă demersuri la instituţiile centrale pentru organizarea unui referendum pe aceastră temă, o data cu alegerile parlamentare din 11 decembrie.

 

 

 

 

 

 

Veronica Bursaşiu

veronica.bursaşiu@russmedia.ro 

Adunare publică cu 10.000 de orădeni Foto: Alexandra Burtic

Familia Botnariu la Oradea Foto:

 Bihari Naplo  

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.