https://youtu.be/3voAamgKV58
Câteva ingrediente care sunt de dorit în Adunarea Domnului:
Sobrietatea. Buna rânduială într-o bisercă face casă bună cu seriozitatea și maturitatea membrilor (fiecare încheietură).
Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. (Efeseni 4:16)
Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. (Eclesiastul 5:1).

Această stare se simte dacă este sau dacă lipsește în biserică. Prin ceea ce se vede că se face de către fiecare participant la adunare; prin îmbrăcăminte și atitudine, prin gradul de atenție și de participare al fiecăruia, prin susținerea duhovnicească a timpului petrecut în Casa Domnului. Prin felul de vorbire, liniștit, prin gesturi, (ne)folosirea de iPhone, și numărul mic de intrări-ieșiri din adunare în timpul programului.
Discreția. Cultivarea și instaurarea unei stări de discreție, de smerire care îi stă bine credinciosului. 
O muzică duhovnicească. Muzica este necesară pentru a aduce sufletele credincioșilor în starea de sensibilitate când Duhul Sfânt poate să-și facă lucarea după voia Tatălui din cer.Sobră, dar melodioasă, discretă ca tonalitate, un fond muzical care să nu acopere glasul celor care cântă, al adunării. Să luăm aici un exemplu sau două. Să ne imaginăm că Duhul ne îndeamnă să intonăm cântarea „Așa cum sunt la Tine vin” (165) Cine a scris-o a avut momentele ei extraordinare prin care Domnul a lucrat la inima ei împietrită. Pe-o tonalitate adecvată și un tempo scăzut, ea poate lucra la câștigarea de suflete pentru împărăția lui Dumnezeu, fie înainte de predică, fie după. Poate ați văzut pe you tube seminarul despre muzică (în biserică) a lui Christian Berdahl. Ce poate ieși, cât de diferit, la tonalități și ritmuri diferite, din înălțătorul imn „O, Doamne mare, când privesc eu lumea” (528).
Apropo, când au mai cântat … cântarea … aceasta sau cea de dinainte, trupa care cântă la voi în adunare? Înțeleg(eți), se cântă pe ei înșiși! Uitați-vă, ce vedeți când cântă „ei”? Altădată era fără muzică la instrumente, cel mult un pian. Fanfara, e fanfara, e cu totul altceva, are roul ei, aparte. Acum s-a ajuns ca și la club, ca și la discotecă. Cu tineri care nu se mai pierd în lume, aduc lumea cu ei în adunare, au ajuns că ei ne conduc în „închinare”, nu mai marii bisericii, cum e de drept și duhovnicește a fi condusă bicerica la închinare. Ei cred că în biserică dă tonul democrația, și nu rânduială biblică, spiritul Duhului și cuvântului sfânt. Omul care „cânta” la pian notele muzicale (chiar și vocal, că nu e interzis), el nu trebuia să fie văzut de adunare, să se afirme, la fel cum o face Corul mare, o mulțime neidentificată, iar solo-ul se produce din „mulțime” (când e cazul), nu trebuie să vină mai în față pentru a fi văzut și remarcat/afirmat. Adunarea oricum îl cunoaște pe pianist/organist, nu trebuie adus în prim plan, de fondul muzical este nevoie. În bisericile tradiționale el stătea cu spatele la oameni, chiar nevăzut… În VT erau leviții. Parcă-i văd îmbrăcați decent, nu fac nimic să se afirme, e o muncă ca oricare alta, dar sfântă/sfințită.Când cei doi fii ai lui Aaron au adus foc străin, Dumnezeu i-a omorât pe loc. Astăzi multe grupuri cu închinarea, foarte multe, poate majoritatea lor, numite de ei înșiși trupe – vă dați seama unde s-a ajuns? – fac lucrarea unor… leviți, fără să fie „leviți”. O fac cu nebăgare de seamă. Consumă mai mult timp decât păstorul bisericii, dă îndemnuri și îndrumări, estesunt moderatorii care stau în față și ne plimbă prin ceața și zgomotul din care a venit. Mostră că, contrar așteptărilor noastre, cuvintele cântecelor sunt importante, dar nu decisive, ci o muzică rea (ritmată, sincopată, de rock and roll, heavy metal, muzica africana voodoo etc) strică și distruge lucrarea Duhului în cel care o practică (ascultă).
Cine, cum și unde se mai poate face astăzi schimbarea (revenirea) de care este nevoie în biserici? E ca și cum cineva ne-ar suprima cafeaua de sub nas, în doza ei zilnică. Sau, penru cei care nu consumă cafea, iPhonul sau tableta (cum pentru bătrânii duhovnicești dacă (Doamne ferește) le-ai lua Biblia și cărțile de cântări sau meditații). Spiritul democratic dăunează mult. 
De aceea, văd ca necesar ca în biericile de oraș, ca și în celelalte care numeric sunt destul de mari, îndrumarea și moderarea muzicală să se facă de către un membru ordinat în acest sens, competent spiritual, un levit care se pune deoparte (la dspoziia Domnului) pentru această lucrare deosebit de importantă.
O închinare sinceră. Fiecare în dreptul său, să vină cu mare sinceritate înaintea tronului de har al Lui Dumnezeu, cu sfială, cu proșternere a eului, cu smerenie – nicidecum cu emfază, declamativ, ci prin cuvinte cât mai simple și umile, pentru ca biserica să primească har de laDumnezeu. 
O stare de rugăciune și de implorare ca Domnul să vorbească adunării. În timpul serviciului divin, dar și la timpul de rugăciune, biserica, prin Duhul, va face tot felul de rugăciuni, de cereri, de mijlocire, pentru ca Domnul să dea har și ungere proaspătă și putere fratelui nostru prin care Domnul dorește să ne vorbească. Credinciosul din bancă, NU va avea o stare de cârtire: să vedem ce ne va mai spune palavragiul acesta, NU, ci va gândi din toată inima
Vorbește, Doamne, căci robul Tău, ascultă! – 1 Sam 3:9 – (vezi Psalmul 123). 

Umili și mulțumitori. Îndeosebi când predica și muzica au fost inspirate de Duhul Sfânt, toți vor fi o simțire și un cuget, blânzi, smeriți, mulțumitori. Creștinul autentic are o inimă bună și credincioasă și va mulțumi Domnului pentru ceea ce a primit „astăzi”, acolo – pentru toate lucrurile. Nu va pleca cu un duh de cârtire și de bârfire, ci va crește în harul lui Dumnezeu, arătând, prin ceea ce face, mila, bunătatea și iertarea primită din mâna Domnului!

Sursa:

https://armoniamagazineusa.com/2016/10/08/doar-versurile-conteaza-merita-vazut/