Mă-ntreb nedumerită adesea: de ce oare?

Sunt multe locuri goale la noi în adunare. 

Demult nu erau bănci, balcon nu era sus,

Mulţimea se îmbulzea să-l vadă pe Isus! 
Cale de zile-ntregi din alte părţi veneau 

Şi pot să vă asigur maşină nu aveau,

Dar ei ştiau un lucru: din orice parte eşti 

Când Domnul e prezent n-ai voie să lipseşti. 
Ba îmi aduc aminte aşa de mulţi erau 

Încât stăteau afară, căci nu mai încăpeau.

Dar câţiva doreau nespus să-ajungă la Isus 

Au spart acoperişul şi au intrat pe sus! 
Noi? Avem chiar două uşi, dar oare ce folos 

Prea puţini le trec pragul să-L vadă pe Hristos. 

Dacă ţi se pare greu să treci pragul Domnului, 

Cum crezi că vei încăpea, sus, pe uşa raiului?  
Poate alţii zic că-i mult prea dimineaţă, 

Să vii la cel care ţi-a pus în trup viaţă,

L-aţi auzit pe Petru zicând nemulţumit, 

„Cum de mă trimiţi, căci deabia m-am trezit!”
Când stai duminica acasă crezi că te odihneşti, 

Amarnic te înşeli , căci din greu munceşti ,

De fiecare data când stai nepăsător 

Mai faci o cărămidă pentru faraon! 
Găsim scuze uşor şi credem c-am scăpat

Dar Domnul sus notează: Absent nemotivat! 

Isus este aproape şi noi nu ştim când vine

Cum te-ai simţi de-n ceruri ar merge fără tine? 
Demult creştini-L aşteptau cu ramuri de finic 

Dar tu ce stai acasă nu ii oferi nimic

Chiar crezi că trei ore e mult aici a sta ,

Când pentru tine Domnul şi-a dat viaţa Sa? 
E trist să vezi cum unii ratează întâlnirea 

Cu cel ce pe o cruce le-a dat lor mântuirea.

Poate clepsidra vieţii puţin nisip mai are,

Trezeşte-te creştine şi vino-n adunare!

de Mirela Olteanu