În ultimele două săptămâni m-am aplecat cu atenție asupra Catehismului lui Coresi (1560), care folosește ca model un catehism luteran de tipul celui publicat de Luther în 1529. Bibliografia privitoare la această mică lucrare este imensă, iar luptele ideologice care se duc în jurul ei sunt formidabile. Nu intru aici în detalii. Câte ceva am scris în studiul care va face parte din cartea pe care o pregătesc acum, al cărei titlul provizoriu este Noul Testament de la Bălgrad în lumina Reformei protestante.
În cursul cercetării, am ajuns și la cartea Dascăli de cuget și simțire românească, publicată în 1981 de Dr. Antonie Plămădeală, pe atunci episcop al Buzăului. Aveam mari nădejdi de la această lucrare, însă ele s-au diminuat simțitor după ce am parcurs secțiunea despre Coresi. Căci unul dintre scopurile autorului pare a fi ocultarea rolului jucat de Reformă în apariția primilor cărți tipărite în limba română.
Am început să bănuiesc că ceva nu e în ordine cu abordarea episcopului A. Plămădeală când am dat peste acest citat:
Din când în când se aud și voci care încearcă să-i diminueze rolul, sau măcar să i-l împartă cu alții, și nu spre cinstirea noastră românească, ci spre a ne face tributari unor influențe străine, ca și cum noi n-am fi fost în stare să gândim și să lucrăm, noi înșine, în momentele-cheie ale istoriei și culturii noastre. Aceasta poate suna foarte „patriotic”, s-ar putea zice, dar în știință contează faptele, argumentele, nu sentimentele. E adevărat, și tocmai de aceea vom însemna câteva fapte, un număr suficient de argumente (p. 70).
Să vedem ce „fapte” însemnează Antonie Plămădeală. Citez de la p. 70-71, păstrând sublinierea introdusă de autor:
Dacă ar trebui să ne facem un punct de vedere, chiar înainte de a pătrunde în laboratoarele exegezelor savante, n-ar fi deloc neștiințific să pornim de la premisa că e cu totul natural ca un popor să dorească, cu toată ființa lui, și să lupte cu toate forțele lui, să se exprime în limba lui. Ce spune Coresi în epilogul primei cărți tipărite în românește, Evangheliarul de la Brașov, 1560-1561? — „Amu avutu jelanie pentru sfente cărți creștinești, tetroevgl, și amu scrisu aceaste sfente cărți de învățâtură, să fie popilor rumânești să înțeleagâ, să învețe Rumânii cine-su creștini. Cumu grăiaște și sf-ntul Pavelu ap-slu cătrâ Corinteani 14 capete: în sfănta besearecâ mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înțelesu decâtu 10 mie de cuvinte neînțelease în limbâ striină… Scris-am eu diiaconu Coresi ot Trăgoviște și Tudor diiacu”
Citești acest splendid pasaj și – „mândru că ești român”, vorba Plagiatorului național, – simți că ți se umezesc ochii de emoție la gândul că diaconul Coresi a avut o viziune atât de modernă, în dorința lui intensă („jelania”, cum zice el) de a da poporului român, prin medierea preoțimii, Scriptura în limba națională.
Când însă ajungi să citești epilogul Tetraevanghelului tipărit de Coresi, imaginea se schimbă substanțial. Dau transcrierea după Texte românești din secolul al XVI-lea, apărută în 1982, la un an după cartea lui Antonie Plămădeală. Sublinierile din text îmi aparțin, precum și introducerea majusculelor pentru persoanele Treimii.
Cu vrearea Tatălui și cu ajutoriul Fiului și cu sfârșitul Duhului Sfânt, în zilele măriei lui Ianăș crai, eu, jupânul Hanăș Beagner den Brașov, am avut jelanie pentru sfintele cărți creștinești Tetroevanghel și am scris aceaste sfente cărți de învățătură, să fie popilor rumânești să înțeleagă, să înveațe rumânii cine-s creștini, cum grăiaște și sfântul Pavel apostol cătră corinteani (14 capete): „În sfânta besearecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înțeles, decât 10 mie de cuvinte neînțelease în limbă striină”. După aceaea vă rugăm toți sfenți părinți, oare vlădici, oare episcopi, oare popi, în cărora mână va veni aceastea cărți creștinești, cum mainte să cetească, necetind să nu judece, nece să săduiască. Și cu zisa jupânului Haneș Beagner, scris-am eu, diiacon Coresi o(t) Târgoviște, și Tudor diiac.
Și s-au început în luna lu mai 3 zile și s-au sfârșit în luna lui ghenuarie 30 zile, vŭ lĕto 7 mie 69 în cetate în Brașov.
„Faptele” pe care le clamează (și le ascunde cu grijă) prelatul român sunt următoarele:
(1) Comanditarul cărții, personajul cu „jelania”, este judele Brașovului, luteranul Johannes Benkner, care dorește să răspândească Reforma între români.
(2) Coresi nu a lucrat din proprie inițiativă, ci „cu zisa jupânului Haneș Beagner”.
(3) Coresi a fost tipograf, nu traducător. Pentru o discuție informată asupra subiectului, îl îndrum pe cititor către excelenta monografie Gheție-Mareș (1994), cap. „Coresi, traducător sau numai tipograf?” scris de Ion Gheție.
Și acum mă întreb: de câtă lipsă de integritate (morală și academică) este nevoie pentru a desfigura un text de așa manieră, încât ceea ce spune judele Johannes Benkner în epilogul Tetraevanghelului să-i fie atribuit lui Coresi, pe motive de „patriotism”?
Cei care apelează la astfel de tertipuri ieftine să nu-și dea oare seama că „patriotismul” pe care vor să-l promoveze devine un bumerang care distruge exact ceea ce dorește să construiască?
Nu-mi imaginez cum poți fi patriot fără a prezenta (și interpreta) onest faptele din istoria propriului tău popor.

Sursa: 

https://vaisamar.wordpress.com/2016/08/25/patriotismul-care-falsifica-istoria-studiu-de-caz-asupra-dascalilor-de-cuget-si-simtire-romaneasca/?fb_action_ids=10202069304330324&fb_action_types=news.publishes&fb_source=other_multiline&action_object_map=%5B1428673540493173%5D&action_type_map=%5B%22news.publishes%22%5D&action_ref_map=%5B%5D