Aplauze pentru Filip, aplauze!!!
Aplauze pentru Filip, aplauze! A rupt panglica! Și ce ultimă sută de metri! Ce vigoare, cîtă forță! Sînt mîndru că pentru cîțiva metri am alergat alături de el în lucrarea de la Iris!
sursa Filip Faragau

Aristocratic, dar blînd de la înălțimea staturii lui, calm, temperat, cu o inimă de slujire moștenită de la tanti Nora, cu o exactitate academică moștenită de la nenea Beni, cu o căldură pentru oameni și o aplecare spre cele mai mici slujiri în care și-a risipit, cîștigîndu-se, toate energiile… a alergat ca un atlet de performanță. Ce frumos final!
Pînă la urmă nu detaliile disputabile ale unor nuanțe teologale ne probează credința, ci astfel de treceri. Nu asta am vorbit marți la Valea Drăganului? Arată-mi credința ta din faptele tale, după cum ne spune Iacov?
Iată ce spunea Filip pe pagina sa de facebook cîtva timp în urmă:
Știu, în lumina atâtor vieţi care se pierd zilnic şi atâtor drame, povestea mea e insignifiantă. Totuşi m-am gandim să scriu câteva cuvinte. Un an şi ceva de „luptă” cu cancerul te poate pune pe genunchi la propriu şi la figurat. S-au întâmplat multe – tratamente, diagnostice, internări, zile mai bune, zile foarte rele, verdicte sumbre de genul „pune-ţi viaţa în rânduiala că nu mai ai mult”, apoi iarăşi puţină speranţa… Şi tot aşa.
Dar de fapt despre altceva vreau să va scriu. În toată perioada aceasta, cât şi în „grupa pregătitoare”, cum îi spun eu, din perioada 2014-2015, Dumnezeu a lucrat la viaţa mea mai puternic decât oricând. Despre mine mulţi ar putea spune că sunt un creştin cu „pedigree” – o familie cu tradiţie, o biserica cu „renume”, diplome şi o sumedenie de activităţi şi proiecte în care eram implicat.
Dar inima mea era împărţită. Mă simţeam că un om care aleargă, dar ţinut din spate de nişte chingi. Când mă forţăm mai tare reușeam să înving forţa lor şi să par că înaintez. Dar apoi eram tras înapoi. Şi căutăm moduri de refulare şi evadare dintr-o realitate care, deşi în ochii altora părea ideală, pentru mine însemna dezamăgire şi neîmplinire.
Dar… A urmat harul ultimelor luni. Şi deşi nu e o mare descoperire, ceea ce a schimbat macazul în viaţa mea a fost (re)întâlnirea cu dragostea lui Dumnezeu. Cu acel susur blând care mai întâi cu fineţe iar apoi mai cu putere a început să dărâme zidul pe care mi l-am construit în jurul sufletului meu. Odată cu boală fizică a început vindecarea sufletească. Păcatele au ieşit la lumina. Lacrimile de bucurie în Dumnezeu au început să curgă. Discuţiile sincere, adânci şi vindecătoare cu Violeta şi alţii din viaţă mea mi-au adus atâta pace. Şi lista ar putea continua. Ţin minte că în decembrie, fără să îmi propun m-am pus la masă în faţa Violetei şi am început să îmi deşert sufletul înaintea ei cum nu am făcut-o niciodată. Asta era după ce am aflat că a recidivat cancerul. Am plâns împreună, ne-am rugat împreună. M-am pocăit înaintea ei și a Domnului.
Iar apoi, pentru prima oară în mulţi ani de zile am putut să strig, la propriu: „sunt liber!!” Chingile s-au rupt.. Da, slăbiciunea fizică a rămas, însă ceea ce am câştigat e infinit mai valoros.
Mi-ar fi plăcut, bineînţeles să experimentez aceste lucruri în alte circumstanţe. Dar, chiar şi aşa, nu le regret. Şi nu aş da lecțiile ultimei perioade pentru nimic. Nici chiar pentru sănătate.
Dorinţa mea e să mă fac bine. Şi sper că ceea ce mă învaţă Dumnezeu acum să pot folosi pentru El. Asta mă rog.
Va las cu o piesă care rezumă ce simt şi puţin din ce am scris.

și

Nu mă pot abține. Inca un citat din Narnia. De data asta preferatul meu (redau doar un fragment).

After one glance at the Lion’s face he slipped out of the saddle and fell at its feet. He couldn’t say anything but then he didn’t want to say anything, and he knew he needn’t say anything.
The High King above all kings stooped towards him… He lifted his face and their eyes met. Then instantly the pale brightness of the mist and the fairy brightness of the Lion rolled themselves together into a swirling glory and gathered themselves up and disappeared. He was alone with horse on a grassy hillside under a blue sky. And there were birds singing. (The horse and his boy, C. S. Lewis)

L-am văzut marți pe nenea Beni la Valea Drăganului, continuîndu-și lucrarea, conferințele. L-am întrebat de Filip:
Nu mai poate vorbi! Este pe morfină, dar scrie și mă întreabă… cum merge, totul este în regulă, ce fac participanții…
Duceți-i salutările mele…
Sper să i le mai pot duce personal …
Te invidiez, dragă Beni! Știu că sună rău acum, dar te invidiez! Ați trecut ca familie unul dintre cele mai grele teste pe care le-ar putea trece un tată-fiu, o mamă-fiu, o soție-soț, o noră-părinți!
Ne așteaptă pe toți panglica de la final! Mă reped și eu spre ea. Sper să o ating precum Filip!
Absolut admirabil! Aplauze, vă rog! Aplauze!
Nu pentru concurent neapărat, ci pentru Cel care va pune coroana! Aplauze!
Să ne revedem dincolo de panglică!

sursa:

http://mariuscruceru.ro/2016/08/04/aplauze-pentru-filip-aplauze/