​Daniel 9:7  Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine…”
Cândva fraților din bisericii le era rușine să spună public când vizitau biserici mari. Astăzi ne este rușine să spunem că am fost la o biserica mai mică. 
Cândva frații erau smeriți pentru că trăiau după Scriptură. Azi ne-acoperim mândria etalată pe rețele, ticluind situația cu un verset din Scriptură şi un fals motiv : „rugați-vă pentru mine ca Domnul să îmi dea cuvânt!” 
Cândva frații erau ridicați un metru de la pământ la rugăciune fără ca ştirea asta să ajungă în ziare. Azi nici nu am decolat bine din aeroport că deja ne-am pozat în State sau pe alte meleaguri sfinte, ca cei care n-au bani de drum sa meargă mâine dimineață la serviciu să se simtă ok. Asa le trebuie, sa nu se uite pe Facebook!
Cândva invitațiile sunau cam aşa: „Veniți că va  venii…” Astăzi sună altfel: „Veniți că voi venii..”
Cândva predicatorii păreau mai „țapeni”(rigizi în mișcare și gesticulare) la amvon. Dar Adunarea mai ca sărea din Biserică peste pereți în timpul predicii. Astăzi imităm, gesticulăm, manipulăm, şi dacă la plecare ne țin minte, ne-am atins obiectivul. 
Uităm că brânza bună se vinde fără prea multă reclamă. Când văd câte un tânăr anul 2 la teologie ca vâră mâna in buzunar si se intoarce spre pastor (60 de ani) si-i predică, mă inroşesc tot de ruşine şi vinovăție, că noi l-am pocit pe tânăr.

 Ne plac like-urile, plicurile și amin-urile.

Nelu Popelea