Despre SUPERSTIȚII…

  

  
Dragii noștrii români, adesea creştini numai cu numele, s-au obişnuit să „încreştineze” tot felul de obiceiuri şi tradiţii care sunt total străine credinţei autentice, bazată pe BIBLIE.
Nu-i de ajuns că săvârşim „păcate peste păcate” atrăgând mânia lui Dumnezeu, dar le mai şi „încreştinăm” trecându-le prin ușa TRADIȚIEI, motivându-ne alegerea prin faimoasa minciună venită direct din inima Diavolului: „Noi așa am primit!”
De-atâtea ori am auzit Beţivul care zice printre sughițuri „Nu-i păcat să bei vin, că-i sângele Domnului”. 
Fumătorul zice zâmbind pe sub mustață : „Nu-i păcat să fumezi, că nu scrie nicăieri că-i păcat…”. 
Uite-aşa facem din patimi şi păcate obiceiuri păcătoase, tradiţii populare, care nu sunt deloc creştine…

  
De ce s-a ajuns aici? Biblia ne oferă ca de fiecare dată răspuns. Iată, pe scurt, telegrafic câteva posibile răspunsuri: 
* ÎNDEPĂRTAREA de Dumnezeu și Adevăr

* ÎNGÂMFAREA

* ÎMPIETRIREA

* ÎMPĂRȚIREA inimii
Oltenia, este locul unde supertițiile au găsit un teren propice, în ultima călătorie de misiune, în acestă zonă am mai descoperit încă un obicei păgân dar împământenit: „puntea pentru trecerea sufletului”…

Este așezată de obicei în fața casei decedatului, la exact șase săptămâni de la moarte, cu scopul de a ușura trecerea mortului dintr-o lume în alta..
E important să mijlocim și să ne rugăm pentru Bisericile și slujitorii din Oltenia, Bunul nostru Dumnezeu să le dăruiască:
* PUTERE de a PROPOVĂDUI adevăratele PRINCIPII și de a trăi POCĂINȚA

* PĂSTRAREA standardului moral al sfințeniei

* PROTECȚIE și PACE peste case și în biserică.
DOAMNE BINECÂNTEAZA-MI NEAMUL!
Cu dragoste, 

Ciprian Bârsan 

  

Acest articol a fost publicat în Pastorale și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Despre SUPERSTIȚII…

  1. Pingback: Despre SUPERSTIȚII… | agnus dei - english + romanian blog

Comentariile sunt închise.