Vești din MONGOLIA 

  

RUGAȚI-VĂ ÎMPREUNĂ CU NOI PENTRU :

* Isus să se descopere ca Mântuitor mongolilor, care cu ocazia Tsagaan Sar-ului și-au deschis mai mult inima spre lumea spirituală

* mântuirea familiilor necreștine pe care le-am vizitat în aceste zile (familia lui Odnoo, profesoara de mongolă de anul trecut și rudele lui Ganaa, un tânăr pe care îl ucenicizăm)

* vindecarea copiilor noștri de erupțiile pe piele, care le tot apar

* ajutor de la Domnul pentru a învăța repede limba mongolă

Bine v-am regăsit în 2016!

Sărbătoarea nașterii Domnului Isus ne-a oferit oportunități de a-L vesti pe Dumnezeul coborât între oameni. Anul Nou ne-a dat ocazia de a petrece timp cu oameni speciali. Iar începutul acestei luni, ne-a provocat să sărbătorim pentru prima oară Tsagaan Sar (Anul nou lunar), o sărbătoare mai importantă pentru mongoli, decât cele două amintite mai sus.

 

La jumătatea lunii decembrie, am avut bucuria de a primi 2 colegi și prieteni de la CRST, familia Iacob Marius și Rut, împreună cu care am slujit pentru 5 săptămâni. 

I-am implicat în întâlnirile bisericii „Viață din belșug”, prin predicare, mărturii și motivare la rugăciune, în întâlnirile de tineret, dar și în proiectele de Crăciun.

  

 
 Împreună cu ei și o altă familie de români ce slujesc aici (fam. Șoldan), datorită dărniciei dumneavoastră am putut să ajutăm 7 familii cu cadouri alimentare consistente și 5 studenți cu o parte din taxa școlară. Mulțumim celor care s-au implicat în proiectul de ajutorare de Crăciun.

 

 

Doi dintre studenți, ambii orfani de un părinte

 

Împreună cu păstorul unei bisericuțe de la marginea capitalei, am vizitat 13 familii necreștine cu mari nevoi financiare, le-am dăruit câte un sac de faină și ne-am rugat pentru ei.

 

   

      Am fost impresionat de bucuria celor 3 fetițe când au primit acel cadou și de atenția și hărnicia cu care băiatul își făcea temele, contrar condițiilor dificile în care trăia și a unui pix care refuza să scrie.

  

      Serbarea de Crăciun de la școala de limba engleză a familiei Șoldan. Copiii și părinții acestora au auzit despre adevărata semnificație a Crăciunului și dragostea mare pe care Dumnezeu ne-a arătat-o trimițându-L pe Isus în lume.

      Pentru a îi ajuta pe Rut și Marius să cunoască mai bine nevoile lucrării din Mongolia, am vizitat câteva biserici din capitală și una aflată la 700km, tocmai la granița cu China.

 

În Zamiin-Uud, am avut parte de o închinare plină de pasiune pentru Hristos, deși eram o mână de oameni într-un ger

 

Într-o altă biserică, 6 persoane au acceptat provocarea Cuvântului de a-L primi pe Isus să se nască și în inima lor

  

       La sfârșitul lunii ianuarie am organizat o întâlnire pentru familiile din biserică. Deoarece mulți dintre soți nu vin la biserică, a fost o bună oportunitate de a împărtăși din învățătura Scripturii, vorbind despre dragostea pe care soții trebuie să o ofere soțiilor și despre respectul pe care soțiile trebuie să îl arate față de soți.

 

      Zilele acestea (8-11 februarie) în Mongolia s-a sărbătorit Anul Nou Lunar (Tsagaan Sar), o bună ocazie de a învăța mai multe despre cultura mongolă. 
  
Dacă Domnul vă pune pe inimă să împletiți rugăciunea voastră cu dărnicia, puteți să o faceți în conturile APME, cu specificația „pentru FAMILIA BESOIU”: 
Raiffeisen Bank – APME

RON – RO50 RZBR 0000 0600 0793 3608

EUR – RO33 RZBR 0000 0600 0793 3623

USD – RO59 RZBR 0000 0600 0793 3640

Swift Code: RZBR ROBU​​

 

Puteți să donați și prin PayPal sau prin Discover Your Mission (USA).

Vă mulțumim pentru pentru că până acum ne-ați fost alături prin rugăciunile dumneavoastră, cuvintele de încurajare și susținerea financiară!

Dumnezeu să vă răsplătească !

Copyright © 2016 Fam Besoiu

Acest articol a fost publicat în Bucuria sufletului și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.