Plâns colectiv, la Colectiv

  

(Sursa: INVENTIV STUDIO)

Mi se oprește țipătul în gât,

Durerea însăși devenind fierbinte,

Când văd pavilionul coborât

Umbrind cernit spitale și morminte.
Încă dansează flăcări pe pereți

Alimentate de coșmarul morții;

Unde sunteți copii, unde sunteți?

Părinții vă așteaptă-n fața porții.
Unii s-au dus. S-au dus definitiv.

Alții se luptă cu durerea vie,

Însă părinții-n plânsul colectiv

Sunt TOȚI marcați de-aceeași tragedie.
Sunt toți pătrunși de-același gol imens,

Fie că-și poartă pașii prin spitale,

Fie că plânsul, devenit intens,

Se-aude-n cimitir, cu-atâta jale!
Eu sufăr doar că nu-i pot mângâia

Și-această neputință mă răpune,

Dar, totuși, aș putea să fac ceva:

Alături să le stau în rugăciune.
Să fac, iubind, aceasta pentru ei,

Rugându-mă: Divinule Părinte,

Spre semenii, concetățenii mei,

Revarsă mângâieri, ca daruri sfinte.
Și-n dragostea ce-o ai Tu pentru toți ,

Și-o-mparți ca Tată, fără părtinire,

Dă azi din Ceruri, Doamne, căci Tu poți,

Și vindecarea Ta și mântuire!
Simion Felix Marțian

Vulcan, 2 noiembrie 2015

Acest articol a fost publicat în Mesaje pentru suflet și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Plâns colectiv, la Colectiv

  1. rodi zice:

    Reblogged this on agnus dei – english + romanian blog and commented:
    O poezie de Simion Felix Marțian –

    Apreciază

Comentariile sunt închise.